Concursul „Moştenire” a fost fondat în 1993 de către dl Eugen Holban – publicist, istoric, scriitor român basarabean, originar din Cărpineni, Hânceşti, refugiat la Bucureşti, apoi Paris. Reîntors după aproape 50 de ani de exil, Eugen Holban a sesizat necesitatea cultivării în rândurile elevilor a dragostei de neam şi ţară, cunoaşterii adevărul istoric…. În rezultat, a lansat în rândurile comunităţii românilor din Paris ideea unui concurs privind istoria românilor şi literaturii române, cu premii generoase.

Primele trei ediţii ale concursului s-au desfăşurat cu titlul „Basarabia românească”, sub egida Asociaţiei Românilor de la Paris. Pentru a asigura o mai bună desfăşurare a concursului, care se bucura de o popularitate sporită în rândul elevilor basarabeni, a fost fondată asociaţia „Alliance pour l’aid a la Basarabie” (Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei).

Membri ai asociaţiei „Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei” au fost personalităţi marcante ale diasporei românilor din Franţa. Fondator şi primul preşedinte a fost Eugen Holban, vicepreşedinte — Filitti, secretar general — Michelle Creţu. Din 2010 preşedinte al Asociaţiei devine Gh. Furdui, iar Eugen Holban ocupă postul de preşedinte de onoare al Asociaţiei. Concomitent, are loc reorganizarea Asociaţiei, prin implicarea unei noi generaţii de basarabeni.

În perioada 1996—prezent Asociaţia „Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei” a organizat desfăşurarea durabilă a Concursului „Moştenire”, la care au participat câteva mii de elevi, bucurându-se de premii, diplome şi cadouri.

În paralel, Alianţa a desfăşurat conferinţe, editări de carte, donaţii şi alte activităţi de culturalizare a spaţiului basarabean. O bună parte a activităţilor Asociaţiei a fost dedicată perpetuării memoriei lui Ştefan Holban – deputat în Sfatul Ţării, unul din votanţii Unirii de la 27 martie 1918, tatăl lui Eugen Holban, prin transcrierea documentelor legate de activitatea politică şi naţională a tatălui său.

După finalizarea cu succes a ediţiei jubiliare, a XXV-a, care s-a desfăşurat pe 30 aprilie 2018 la Liceul Teoretic „Ştefan Holban” din Cărpineni, baştina familiei Holban, echipa Alianţei, împreună cu Comitetul de Organizare a Concursului „Moştenire”, este preocupată de pregătirile pentru lansarea următoarei ediţii a Concursului.

Echipa Noastră

FURDUI Gheorghe

FURDUI Gheorghe

Președintele asociației

Vezi profilul

BOSTAN Alexandru

BOSTAN Alexandru

Co-Președintele asociației

Vezi profilul

STANCIU Alina

STANCIU Alina

Consilier relații internaționale

Vezi profilul

MACARI Dorin

MACARI Dorin

Secretar general

Vezi profilul

Parteneri